Managementul proiectelor se refera la totalitatea aspectelor legate de planificare, organizare, coordonare si contrulul proiectelor.
In acest caz managerul care se ocupa de aceste activitati este numit manager de proiect.
Aspecte ale managementului proiectelor:
Toate proiectele au 2 faze:
1.Faza de planificare- dureaza din momentul in care se defineste proiectul, fezabilitatea, detaliile de design, timpii necesari, se organizeaza munca.
2.Faza de executie- dureaza din momentul in care se realizeaza livrarea materialelor, se executa procesele de productie, se finalizeaza produsele, se relaizeaza livrarea produselor la consumatori, se testeaza operatiile initiale.
Ne putem imagina constuctia unei case. In faza de planificare arhitectul deseneaza planuri, se gaseste locul de amplasare, sunt obtinute autorizatiile necesare de la autoritatile locale, este aleasa o companie de constructii si sunt finalizate toate aranjamentele.
In faza de executie, se pregateste locul si fundatia, sunt construiti peretii, se realizeaza partea electrica si partea de instalatii si se realizeaza comstructia efectiva a casei.
Puteti vedea din acest exemplu ca proiectele alatura persoane cu grade diferite de cunoastere si din domenii diferite.
Managerii de proiect sint figurile centrale ale acestor operatii.
Obiectul activitatii lor consta in atragerea totalitatii resurselor care vor face ca proiectele sa fie adevarate succese.Este o activitate foarte dificila.
Managerii de proiect trebuie sa lucreze cu diferite categorii de persoane in conditiile in care exista incertitudine, utilizand multe resurse, limitandu-se la un anumit buget, acestia trebuie sa ofere un produs care sa satisfaca cerintele consumatorilor.
Managerii de proiect sunt de cele mai multe ori generalisti decat specialisti, si au nevoie de experienta indelungata in diferite activitati.
Un manager de proiect nu trebuie sa supervizeze in mod direct ci sa faciliteze observarea.
Cu alte cuvinte el trebuie sa se asigure ca sunt stabilite corespunzator conditiile de munca pentru persoanele implicate.
Managementul de proiect trebuie sa stabileasca relatiile dintre echipa de proiect si restul organizatiei, consumatori si oricine altcineva care este implicat.
Managerul de proiect actioneaza in 4 arii:
realizatea activitatilor
administratie
relatii interpersonale
leadership.
Asadar decizia managementului de proiect este un factor cheie in succesul unui proiect.
Managementul proiectelor mari este realizat de o echipa aflata sub controlul unui manager de proiect.
De regula echipa utilizeaza o organizare “Matita”, in care activitati ale diferitelor functii sunt reunite intr-o echipa pentru realizarea unui anumit proiect.
Fiecare persoana raspunde de aria sa functionala, dar o responsabilitate suplimentara o au pentru managerul de proiect.
Scopul managementului de proiect este sa realizeze cu succes proiectul, sa ofere clientului produsul dorit, in timpul prevazut si respectand bugetele.
Cand un proiect poate dura cativa ani pentru a fi realizat si utilizeaza multe resurse, planificarea timpului devine foarte importanta.Data finalizarii devine parte a produsului.
O companie de constructii care poate construi un pod in numai 18luni ofera un produs mai bun decat o alta companie care poate realiza acelasi produs in 24luni.
Bineinteles, deciziile nu sunt intotdeauna atat de simple, deoarece companiile care ofera un timp de realizare mai indelungat poate oferi un pret mai mic sau alte specificatii.
Uneori , pentru realizarea proiectelor trebuie facut un compromis intre cost, timp si resurse.
Aceste decizii sunt o parte a activitatii managerului de proiect.
Principalele activitati sunt:
1.Identificarea tuturor activitatilor din proiect si stabilirea ordinii in care aceste trebuiesc efectuate.
2.Estimarea timpului necesar pentru realizarea fiecarei activitati, a timpului necesar pentru realizarea intregului proeict si a timpului necesar finalizarii fiecarei activitati.
3.Stabilirea flexibilitatii existente intre activitati din punct de vedere al timpului si stabilirea activitatilor critice.
4.Estimarea costurilor necesare desfasurarii activitatii si urmarirea minimizarii acestora.
5.Alocarea resurselor si utilizarea acestora astfel incat proiectul sa se realizeze cat mai eficient posibil.
6.Monitorizarea progreselor, reactia rapida la eventualele deviatii de la plan.
7.Anticiparea problemelor si realizarea actiunilor necesare pentru evitarea lor.
8.Intocmirea de rapoarte regulate cu privire la progres.
Primele cinci sunt concentrate asupra planificarii calendaristice a proiectului si sunt realizate in faza de planificare.
Ultimele trei sunt concentrate asupra controlului proiectului in faza de executie.
Proiectarea Retelelor
Managementul proiectelor incepe cu intocmirea unei relatari legate de forta de munca.
Aceasta consta in descrierea scopurilor proiectelor, pentru ca acestea sa poata fi realizate, a termenelor de incepere si de incheiere a activitatilor, a bugetului si modalitati de evaluare a progresului.
La constructia unei case relatarea referitoare la forta de munca poate incepe o data cu stabilirea scopului poriectantului care consta in realizarea casei, munca depusa care consta in desenarea casei, construirea fundatiei si asa mai departe, timpul stabilit-probabil incepand la 1Ianuarie si finalizand la 1Septembrie, bugetul- probabil 100.000Lire, o lista cu elemente importante-pregatirea planului pana la 1Februarie, terminarea acoperisului pana la 1August si asa mai departe.
Daca proiectul este foarte mare, poate fi impartit in parti mai mici.
Acest lucru se realizeaza prin epuizarea structurii fortei de munca care be arata diferite parti ale unui proiect care trebuie finalizat la o anumita data. Urmatorul nivel al detalierii, dupa epuizarea stucturii fortei de munca, descrie intregul proiect ca pe o serie de activitati.
Aceste activitati sunt elementele primare ale unui proiect,si sunt utilizate pentru toate planificarile detaliate.
Pentru a beneficia de ajutor in cazul acestor activitati, managerii de proiect utilizeaza analiza planificarii reteleor.
Analiza planificarii retelelor s-a dezvoltat independent de catre doua grupuri care au lucrat spre sfarsitul anilor 1950.
Primul grup a lucrat la proiectul rachetei Polaris pentru Departamentul Apararii Statelor Unite.In acea perioada guvernul US era ingrijorat deoarece sistemul de rachete se dezvolta atat de greoi.
Proiectul Polaris a implicat peste 3000constructori, si pentru a controla mai bine au dezvoltat tehnica numita PERT-Metoda de conducere a proiectelor de cercetare.
Aceasta urmarea reducerea lungimea totala a proiectelor cu doi ani.
Al doilea grup a lucrat pentru Du Pont si a dezvoltat CPM-Metoda drumului critic-pentru asigurarea mentenantei programelor in cadrul fabricii de produse chimice.
PERT si CPM au fost intotdeauna foarte asemanatoare, si orice diferenta asupra ideilor initiale au disparut odata cu trecerea timpului.
Singura diferenta care totusi ramane este aceea ca PERT utilizeaza duratele probabilistice ale activitatilor in timp ce metoda CPM isi asuma duratele fixe.
Desenarea retelelor.
Pentru a putea realiza desenarea retelelor trebuie sa incepem cu intocmirea unei liste de activitati care alcatuiesc proiectul.
Apoi vom putea reprezenta proiectul prin intermediul unei retele a activitatilor respective.
Proiectarea unei retele consta intr-o serie de cercuri, noduri, conectate prin intermediul unor sageti.
Fiecare activitate este reprezentata de o sageata si fiecare nod reprezinta punctul in care activitatea incepe sau se incheie.
Activitatea de cooperare internaţionalã din cadrul ANAF creazã condiţii pentru colaborarea cu alte administraţii fiscale, precum şi cu organisme, organizaţii şi instituţii internaţionale. Prin cooperarea internaţionalã se urmãreşte organizarea şi facilitarea schimbului de experienţã şi transferul în ambele sensuri a celor mai bune practici în domeniul administrãrii fiscale.
De asemenea, Direcţia de Cooperare Internaţionalã are rolul de a coordona şi impulsiona proiectele de reformã ale administraţiei fiscale în vederea atingerii obiectivelor strategice ale agenţiei.
În acest sens, Direcţia de Cooperare Internaţionalã îndeplineşte urmãtoarele atribuţii:
coordoneazã şi monitorizeazã activitãţile desfãşurate de direcţiile de specialitate din cadrul aparatului central al ANAF şi al direcţiilor generale ale finanţelor publice în ceea ce priveşte cooperarea internaţionalã;
colaboreazã cu direcţiile de specialitate din cadrul MFP şi ANAF în ceea ce priveşte afacerile europene în domeniul administrãrii fiscale, precum şi a monitorizãrii respectãrii angajamentelor asumate prin alte convenţii bilaterale ori multilaterale;
organizeazã, participã şi monitorizeazã activitãţile de cooperare şi schimb de experienţã cu alte administraţii fiscale, precum şi cu organizaţiile internaţionale de profil pe probleme legate de administrarea fiscalã;
participã prin reprezentanţi desemnaţi la lucrãrile unor conferinţe sau a diverselor grupuri de lucru pe probleme privind cooperarea internaţionalã, afacerile europene şi reforma administraţiei fiscale;
propune încheierea de acorduri de cooperare internaţionalã în domeniul de competenţã al agenţiei;
informeazã periodic conducerea agenţiei cu privire la activitãţile de cooperare internaţionalã şi asupra propunerilor şi/sau deciziilor instituţiilor Uniunii Europene pe probleme fiscale sau de interes general;
pregãteşte documentaţia necesarã participãrii conducerii agenţiei la diverse acţiuni şi evenimente care ţin de cooperarea internaţionalã şi redacteazã corespondenţa oficialã destinatã altor administraţii fiscale, precum şi organizaţiilor internaţionale;
colaboreazã cu direcţiile implicate din MFP, ANAF, Autoritatea Naţionalã a Vãmilor şi Garda Financiarã în ceea ce priveşte participarea la diferite proiecte, conferinţe, acţiuni de formare profesionalã ce ţin de cooperarea internaţionalã în domeniul administrãrii fiscale;
coordoneazã şi monitorizeazã participarea ANAF la derularea programelor iniţiate sau derulate în colaborare cu administraţii fiscale şi/sau cu organizaţiile internaţionale de profil, pe probleme de specialitate din domeniul administrãrii fiscale;
coordoneazã gestionarea bibliotecii electronice cu informaţii referitoare la proiectele de reformã derulate la nivelul ANAF şi cu informaţii despre activitãţile de cooperare internaţionalã şi schimb de experienţã;
coordoneazã elaborarea propunerilor şi participarea efectivã a ANAF la activitãţi de asistenţã tehnicã în beneficiul unor parteneri externi;
asistã direcţiile din cadrul ANAF şi de la nivel teritorial în parcurgerea etapelor prevãzute în Programul de dezvoltare a sistemului de control managerial;
informeazã conducerea agenţiei cu privire la stadiul programelor şi proiectelor aflate în pregãtire, în derulare ori încheiate şi în care este sau a fost implicatã agenţia;
desfãşoarã activitãţi premergãtoare derulãrii proiectelor de reformã, în colaborare cu alte direcţii ale ANAF, ale MFP şi cu alte organizaţii internaţionale de profil;
asistã direcţiile de specialitate din ANAF sau coordoneazã derularea proiectelor de reformã implementate în cadrul ANAF şi care privesc activitatea acesteia, proiecte finanţate de UE, din bugetul de stat şi de instituţiile financiare internaţionale;
participã la derularea unor proiecte de reformã ce privesc activitatea mai multor instituţii sau autoritãţi publice, dupã caz;
monitorizeazã şi evalueazã realizarea obiectivelor proiectelor de reformã şi identificã mãsurile necesare pentru a asigura succesul acestora;
consiliazã conducerea ANAF în luarea deciziilor privind realizarea obiectivelor de reformã prin dezvoltarea de propuneri asupra unor probleme cheie sau asupra adaptãrii planului de lucru, în acord cu celelalte direcţii implicate din agenţie;
colaboreazã cu direcţiile implicate pentru constituirea colectivelor de lucru care vor lucra cu consultanţii externi;
face propuneri cu privire la procedurile de lucru pentru colaborarea cu consultanţii externi care asigurã asistenţã de specialitate pe diferite domenii în cadrul agenţiei;
asigurã, alãturi de direcţiile de specialitate implicate, analiza şi revizuirea rapoartelor elaborate de cãtre consultanţii care oferã asistenţã în cadrul proiectelor de reformã a administraţiei fiscale şi colaboreazã, în etapa de evaluare a proiectelor, cu specialişti ai firmelor de audit extern;
organizeazã şi participã la reuniunile desfãşurate în cadrul proiectelor de reformã, respectiv întâlniri la nivel înalt, întâlniri organizate în cadrul misiunilor, comitete de conducere periodice, întâlniri de lucru, ateliere, seminarii, vizite de lucru;
organizeazã, ori de câte ori este necesar, reuniuni cu reprezentanţii structurilor implicate în derularea proiectelor de reformã din cadrul MFP, ANAF, precum şi din alte instituţii, pentru derularea eficientã a activitãţilor în cadrul proiectelor;
propune soluţii rapide pentru depãşirea eventualelor obstacole apãrute pe durata desfãşurãrii proiectelor de reformã;
îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de conducerea agenţiei în domeniile cooperãrii internaţionale, afacerilor europene sau în domeniul reformei administraţiei fiscale.
Meserie despre care se spune că se practică numai din vocaţie. O meserie al cărei câmp lexical cuprinde noţiuni precum: tact pedagogic, răbdare, dăruire, "metodă". Majoritatea opiniei publice vede doar o parte a activităţii didactice, cea de la catedră, lucrul efectiv la clasă. Numai că în spatele acestuia se află şi un alt tip de activitate, acesta fiind mai puţin vizibil, dar absolut necesar. Aş împărţi astfel activitatea unui educator în două părţi: partea văzută şi partea nevăzută.
Partea văzută
Evident, aici intră toate tipurile de activităţi cu elevii. Şcolare - care se încadrează în educaţia formală, care urmează traiectoria impusă la nivel naţional, reglementată de minister - extraşcolare - se încadrează în educaţia non-formală, care includ activităţi de tipul excursiilor, taberelor, atelierelor de lucru şi multe altele. Activităţile şcolare includ procesul de predare şi cel de evaluare - fie ea scrisă sau orală. Acestea sunt prevăzute în fişa postului cu 18 ore (în cazul profesorilor) şi 25 de ore (în cazul educatorilor şi învăţătorilor - observaţi probabil deja o discriminare). Activităţile extraşcolare, evident, se realizează în afara acestor ore. Aici intră şi pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenele naţionale sau pentru participarea la olimpiade.
Partea nevăzută
Pentru că activitatea educatorului cuprinde trei procese: proiectarea, predarea şi evaluarea şi pentru că în partea văzută am vorbit deja despre ultimele două, în mod evident, această parte cuprinde proiectarea şi cealalte ramuri ale evaluării: proiectare, apreciere, notare şi luarea de decizii. Fiecare în parte trebuie analizate în profunzime, pentru a înţelege care le este utilitatea. În opinia mea, acestea sunt cheia succesului predării. Cu alte cuvinte, dacă proiectarea nu este eficientă, predarea nu va avea succes. Proiectarea include mai multe procese didactice: întocmirea planificării anuale, întocmirea planificării unităţilor de învăţare, întocmirea proiectelor didactice sau a schiţelor didactice. ***Planificarea anuală se întocmeşte prin corelarea timpilor de lecţii cu particularităţile elevilor (ritm de lucru, efort, aptitudini etc). Cu alte cuvinte, atunci când un educator îşi întocmeşte planificarea anuală, îşi programează fiecare activitate: în săptămâna 1 abordez tema X, în săptămâna 2 tema Y, iar în săptămâna 3 aprofundez tema Y, căci are un nivel de dificultate ridicat, iar posibilităţile elevilor nu-s suficient de ridicate. Educatorul, însă, trebuie să se încadreze în numărul de ore conform Planului de Învăţământ şi trebuie să abordeze toate temele propuse prin Programa Şcolară. ***Planificarea unităţilor de învăţare merge înspre particular, se detaliază fiecare unitate de învăţare - teme mari de studiu (de exemplu: 2Unităţi de măsură" sau "Forme de relief"). Aici se consemnează chiar şi metode de predare, obiective etc. ***Întocmirea proiectelor didactice (schiţe pentru "veterani")este un proces minuţios care cuprinde o viziune de ansamblu a fiecărei lecţii în parte. Neapărat trebuie formulate nişte obiective operaţionale, în termeni de performanţă sau mai nou în termeni de competenţă. E o întreagă filosofie de formulare a obiectivelor - în mare fiind vorba despre "a şti ce vrei să realizezi în urma lecţiei - ce cunoştinţe să acumuleze elevul, ce deprinderi, ce competenţe etc.". Apoi se trece la corelarea obiectivelor cu temele de studiu - adică se aleg conţinuturile ce trebuie abordare, în conformitate cu Programa Şcolară. Se gândesc strategii didactice (metode, mijloace, forme de organizare a activităţii), situaţii de învăţare, astfel încât obiectivele propuse să fie atinse cu succes. Şi se gândeşte o metodă de evaluare, pentru a vedea în ce măsură obiectivele au fost atinse. Evaluarea scrisă presupune mai multe procese: proiectarea, formularea itemilor, construirea baremului de apreciere şi notare, aplicarea testelor, aprecierea şi notarea, luarea de decizii. Dintre toate acestea, doar aplicarea testelor este vizibilă. Celelalte toate fac parte din "lumea nevăzută" a activăţii didactice. Dat fiind că este evident ce presupune fiecare proces al evaluării, aş dori să mă opresc asupra unuia, mai puţin cunoscut - luarea de decizii. Un test se aplică, se acordă o notă şi...? În evaluarea formativă mai ales trebuie luate decizii de ameliorare, de recuperare. Educatorul poate decide dacă este cazul ca cu un anumit elev să lucreze suplimentar. Sau poate lua orice alt fel de decizie care să îi determine să recupereze pe elevii care nu au atins în mare parte obiectivele . În acest sens pot da un exemplu simplu: dacă se constată în urma unui test că un elev nu ştie înmulţirea cu 5, evident el are nevoie de timp suplimentar de lucru, pentru a nu rămâne în urmă. Dincolo de toate aceste activităţi, care ţin strict de munca la clasă, există şi alte lucruri de care trebuie să ţină cont un educator: cunoaşterea psihopedagogică a elevilor, pentru ca în funcţie de caracteristicile descoperite să aleagă metodele cele mai eficiente de lucru. Nu trebuie să uităm nici de partea de mentorat, oferirea exemplului personal etc. O altă latură foarte importantă este colaborarea cu părinţii elevilor pentru a implica şi familia în demersul coerent de dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, colaborarea cu familia nu permite fenomenul "una învaţă la şcoală şi alta face acasă". Care este interesul părinţilor legat de această colaborare? Probabil că diferă de la părinte la părinte. Şi mai există un lucru foarte important, legat de activitatea de perfecţionare a fiecărui cadru didactic. Aceasta poate avea loc într-un cadru formal - participarea la sesiuni de formare, cursuri, lectorate etc sau într-un cadru mai puţin formal - prin lectură particulară, în sala de lectură a unei biblioteci sau acasă. Toate acestea pentru că ştiinţa avansează destul de rapid, apar mereu noi şi noi metode de predare, de cunoaştere a elevilor - iar un profesor care se respectă trebuie să fie mereu bine pus la punct cu toate noutăţile. Tot în această categorie intră şi obţinerea gradelor didactice, care presupun o muncă titanică şi nişte emoţii destul de mari: inspecţii periodice, examene scrise, colocvii, realizarea unei lucrări ştiinţifice. Nu trebuie uitat faptul că educatorii pot scrie articole în reviste de specialitate, lucrări pentru sesiuni ştiinţifice, pentru simpozioane. Un cadru didactic mai are şi alte responsabilităţi în cadru şcolii ca organizaţie, făcând parte din diverse comisii: consiliul profesoral, consiliul de administraţie, comisii metodice, comisia de asigurare a calităţii şi încă vreo 15 altele asemenea. Toate aceste activităţi care fac parte din lumea nevăzută a meseriei de educator ar trebui să se încadreze în 22 de ore săptămânal (deşi, din proprie experienţă vă spun că există săptămâni în care se munceşte cu mult mai mult, chiar şi sâmbăta şi duminica, mai ales atunci când trebuie să mergi la cursuri de perfecţionare). Plus cele 18 vizibile - 40, la profesori.Pentru educatori şi învăţători 25+22 - 47. Un alt lucru important de precizat este că vacanţa unui educator nu începe atunci când începe şi vacanţa elevilor şi nici nu se termină odată cu vacanţa acestora. De aceea, este eronat să spui că educatorii au 3 luni de vacanţă vara - în realitate e vorba doar de 56 de zile - şi asta numai dacă te duci în timpul celorlalte vacanţe la şcoală, în activitate. CONCLUZIE: Meseria de profesor se bazează, într-adevăr, pe vocaţie. Dar dacă vocaţia nu este încununată şi de o formare temeinică, aceasta ar fi în zadar.
A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a împlini o meserie, a face un apostolat.
Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni etc.
Roluri ale profesorului manager:
Profesorul conduce în mod dominator, iar în clasă se instituie un climat de autoritate exclusiv în baza statutului său;
Profesorul se integrează, cooperează cu clasa, motivează, sprijină, atunci când elevii dovedesc spontaneitate, iniţiativă şi afirmare;
Profesorul integrat acceptă trăirile, încurajează, pune întrebări, stimulează participarea, sprijină şi foloseşte ideile elevilor, ia decizii curente împreună cu elevii, dar profesorul dominator se concentrează şi asupra propriilor idei, dă indicaţii, critică, aşteaptă ascultarea necondiţionată;
În timpul predării – învăţării – evaluării, profesorul ,, instruieşte”, conduce interacţiunile în clasă, modul de înţelegere şi învăţare prin indicaţii, atenţionări, demonstraţii, asigurarea condiţiilor, oferirea punctelor de sprijin aprobări şi dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări, explicaţii, comentarii, etc.
Împreună cu elevii, profesorul poate îmbina tipurile de decizii (prezentate la activitatea decizională) dacă dovedeşte flexibilitatea necesară faţă de proiectul iniţial şi a format la elevi deprinderile, capacităţile necesare într-un act decizional:
Profesorul are rolul cel mai interactiv în clasa: crează climat adecvat, iniţiază, orientează, solicită, antrenează, exemplifică, critică;
Profesorul structurează, organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă, modul de desfăşurare a interacţiunilor, dar poate şi delega responsabilităţi elevilor în rezolvarea unor decizii, sarcini;
În interacţiune, profesorul foloseşte cel mai des operaţia de solicitare a elevilor pentru a provoca dialoguri, comunicarea, răspunsuri pe care le comentează, stimulează, optimizează, dezvoltă (în grup);
Profesorul utilizează mai ales evaluarea pozitivă, răspunsurile negative fiind corectate în sens stimulativ, de căutare împreună a soluţiilor adecvate şi cu antrenarea grupului;
Profesorul nu numai că provoacă interacţiunea, dar o şi structurează, o orientează, menţine tonusul, întăreşte comportamentele pozitive, asigură climatul de comunicare, participare, cooperare;
Parca ieri totzi ne-am strans 
